Selecționerul Hansi Flick a spus că lucrurile nu au mers tocmai cum își dorea împotriva României, care a condus la Hamburg prin golul lui Ianis Hagi, apoi s-a apărat eroic și a încasat al doilea gol abia pe final, după o greșeală mare.
Antrenorul german recunoaște că nu se aștepta ca echipa lui Mirel Rădoi să intre în avantaj la cabine și spune că jucătorii săi au învins pentru că nu s-au lăsat intimidați și au continuat să respecte tactica. Acesta a acuzat lipsa de luciditate în fața porții adverse și a lăudat apărarea României pentru eforturile depuse.
Hansi Flick le-a mulțumit suporterilor prezenți în tribunele stadionului din Hamburg, despre care spune că au creat o atmosferă de zile mari.
Germania a fost condusă o bună parte din meciul de la Hamburg, dar selecționerul Hansi Flick spune că jucătorii săi au abordat foarte bine întâlnirea după golul marcat de Ianis Hagi. Antrenorul nemților și-a felicitat elevii pentru că au continuat să atace în același ritm pe toată durata celor 90 de minute de joc.
„Am primit gol repede și nu a fost prea ușor să depășim acest moment în fața unui adversar care s-a apărat foarte exact, cu o linie de cinci, de unde mereu răsărea câte un picior care încerca să blocheze balonul. Echipa noastră nu a renunțat niciun moment, a avut încredere în forțele proprii și a dat totul. Atacanții noștri nu au fost foarte preciși, dar victoria este una meritată.
A fost un joc echilibrat. Să fim conduși la pauză nu a fost ceea ce ne doream, însă am simțit în permanență că merităm mai mult. Când am fost conduși nu am uitat ce făcusem bine până atunci și în final ne-a ieșit. Felicitări fanilor, chiar am simțit și am apreciat conexiunea cu publicul”, a declarat Hansi Flick.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER